|
"Intre
fluviile care au renume si care sunt navigabile cand vii de la mare este
si Istrul ..." - nota Herodot din halicarnas in Istorii
(484-425 ī.H.), cea mai ceche descriere a tinuturilor de la Dunarea de
Jos; Publius Ovidius Naso (cca 10-15 d.H) remarca si el ca "...Danubiu-i
cel mai mare,/Mai jos de Nil sa fie, el nu vrea nicidecum".
Al doilea fluviu al Europei si al douazeci
si saselea din lume, cu aproape 2.900 de kilometri lungime, peste 800.000
de kilometri patrati dimensiunea bazinului populat de circa 80.000.000 de
locuitori din opt tari - aceasta ar fi cartea de vizita a generoasei cai
de apa ce-si indeplineste statornic de milenii rolul "drumului
mare" cunoscut, apreciat si "batut" de barcaze feniciene,
trireme grecesti, galere romane, corabii si caravele bizantine, genoveze,
galioane venetiene, bolozane turcesti, seice cazacesti, remorchere,
slepuri si motonave in vremurile mai noi. "Istros" in
limbajul argonautilor si in mitologia de pe malurile Nilului, "Phisos"
la fenicieni, "Danare" - "Donaris"
traco-get, "Istrus" - "Histr" - "Danubius"
pentru romani, "Rio Divino" de la curtea lui Carol
Quintul si "Le roi des fleuves de l'Europe" in opinia lui
Napoleon Bonaparte, Dunarea strabate pe teritoriul Romāniei ultimii 1.075
de kilometri incheindu-si calea prin Delta - cea mai reprezentativa de pe
batranul continent si una dintre cele mai complexe din lume.
"Intrata pe pamanturile tarii
noastre ca printr-un monumental arc de triumf, prin Defileul Cazanelor,
Dunarea o paraseste prin uriasul, somptuosul, mirificul evantai al deltei"
(Geo Bogza). Este un capat de lume original, unic in feelul sau: cel mai
tanar pamant al Europei vecin unora dintre cei mai batrani munti al
planetei (Macin, masiv hercinic, cca 400.000.000 de ani) - petec de ape si
pamant vesnic in lupta, mereu altfel, paienjenis de canaluri, grinduri,
garle, paduri cu aspect tropical, dune fluvio-marine intr-o ampla,
permanenta metamorfoza. Nu-i de mirare asadar ca informatiile de ordin
istoric difera: acelasi Herodot credea ca Dunarea se imparte la varsare in
cinci brate, relatare sustinuta de Eratostene din Alexandria si de grecul
Polybiu (272-120 ī.H.), contrazisa la inceputul mileniului I al erei
noastre de geograful Strabon din Pont care numara sapte brate, de romanul
Pliniu cel Batran convins ca erau sase, de egipteanul Claudiu Ptolemeu
(cca 90-168 d.H.) revenit la sapte brate de varsare ale Dunarii in mare,
inclusiv "Gura sfanta"; hartile Evului Mediu nu sunt nici ele
mai consecvente, Dunarea se varsa ba in Marmara, ba in Dardanele, iar
daca-si aduna totusi apele in Marea Neagra i se deseneaza fie un
brat-doua, fie vreo cinci-sase, cate unul ratacit si prin portul
Constanta... Abia in 1856 capitanul englez Spratt intocmeste o harta mai
apropiata de realitate; adica de contemporaneitatea sa, pentru ca astazi
lucrurile stau deja altfel: farurile instalate la malul marii in 1802
(Sulina) si 1865 (Sf. Gheorghe) se afla acum la doi-trei kilometri inapoia
tarmului!
Vom intelege, daca tinem seama de varful
"deltei" - triunghiul asemanator literei grecesti care i-a fost
nasa - acolo unde se produce prima bifurcatie a bratelor, debitul mediu al
fluviului este de cca. 6.300 de metri cubi pe secunda, ceea ce inseamna ca
in doua minute se scurge o catitate de apa suficienta consumului pentru o
zi a unui oras de peste 1.000.000 de locuitori; apa ce transporta in
fiecare secunda aproximativ doua tone de aluviuni in suspensie.
|
